luni, 1 septembrie 2014

Arhanghelul Mihail



Numele arhanghelului Mihail înseamnă, în traducere românească, ”Cel care este asemenea lui Dumnezeu.”
Atât în unele texte biblice cât şi în cele care le sunt posterioare lor, arhanghelul Mihail este considerat a fi cel mai important dintre toţi arhanghelii. Acest aspect este menţionat atât în tradiţia creştină cât şi în cea ebraică şi islamică.
Datorită dovezilor sprijinului şi protecţiei sale permanente pentru întreaga umanitate, Arhanghelul Mihail este cel mai popular şi mai apelat înger din tradiţia creştină.
Arhanghelul Mihail este cunoscut şi ca Prinţul Arhanghelilor, Îngerul Eliberator, Apărătorul Credinţei Fiilor si Fiicelor lui Dumnezeu, Păzitorul Celor Douăsprezece Triburi ale lui Israel, Protectorul Relaţiei Maestru-Discipol.



In limba ebraică, Mihail înseamnă “Cum să-l iubim pe Dumnezeu” şi reprezintă energia înţelepciunii şi a iubirii.
Arhanghelul Mihail este  unul dintre cei patru îngeri ai prezenţei lui Dumnezeu, impreuna cu Gabriel, Uriel si Rafael. Se crede că, impreună cu Uriel, Gabriel şi Rafael, el a distrus oştirile lui Senaherib.
Arhanghelul Mihail mai este cunoscut sub diferite nume, precum Purtătorul Cheilor Raiului, Conducător al Arhanghelilor, Înger al Pocăinţei, milei şi sfinţeniei, Prinţ al Prezenţei Divine.
In Cartea lui Enoh sunt descrisi cei patru îngeri ai prezenţei lui Dumnezeu, cu mentiunea ca Uriel este numit aici Phanuel:
« Capitolul 40 - Cei patru Arhangheli: Mihail, Rafael, Gabriel şi Phanuel
1. După aceea, am văzut fiinţe nenumărate şi dincolo de orice închipuire care stăteau în picioare în faţa Duhului.
2. Am putut desluşi în jurul Lui patru feţe, diferite de cele ale fiinţelor treze. Îngerul care mergea alături de mine mi-a destăinuit numele lor şi mi-a dezvăluit taina lor.
3. Am auzit vocea lor pe când înălţau cântece de laudă înaintea Domnului slavei.
4. Prima voce binecuvântează Duhul în vecii vecilor.
5. Cea de-a doua Îl binecuvântează pe Cel Ales şi pe aleşii care se încredinţează [numai] Duhului.
6. Cât despre cea de-a treia voce, ea cerea, se ruga pentru fiinţele de pe Pământ şi implora în numele Duhului.
7. În sfârşit, cea de-a patra voce alunga duhurile răului şi le împiedica să ajungă lângă Domnul cu intenţia de a-i învinui pe locuitorii Pământului.
8. L-am întrebat atunci pe Îngerul păcii, care mă însoţea şi-mi arăta tot ce era ascuns: ce sunt aceste patru feţe pe care le-am văzut şi ale căror vorbe le-am auzit şi le-am notat?
9. El mi-a răspuns: „Primul este milostivul şi îndelung răbdătorul Mihail. Cel de-al doilea se ocupă de toate rănile şi bolile fiinţelor umane, este Rafael. Al treilea, învestit cu toată forţa, este Gabriel; cât despre cel de-al patrulea, Phanuel, el se hărăzeşte căinţei şi speranţei celor ce vor moşteni viaţa veşnică.” 



10.Aceştia sunt cei patru Îngeri ai Duhului şi cele patru voci pe care le-am auzit atunci. »


Arhanghelul Mihail este prin excelenţă eroul luptător al lui Dumnezeu.
Toate trăsăturile sale şi orice tip de intervenţie în relaţia dintre om şi Divinitate îşi au izvorul în capacitatea şi natura sa războinică, de luptător în slujba Binelui şi a Luminii.
Prin urmare, ajutorul său necondiţionat este primit instantaneu de toţi cei care luptă plini de eroism şi cu curaj împotriva răului (atât cel exterior, cât şi cel interior, din fiinţa lor).
Modalitatea optimă de a-i atrage spontan sprijinul şi ghidarea este calea luptătorului curajos sau a eroului spiritual. Reciproca este, deasemenea adevărată, în sensul că apelarea constantă şi plină de dăruire a Arhanghelului Mihail dezvoltă extraordinar de mult în cel sau în cea care îl invocă astfel, starea de erou spiritual.

 sursa link

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu