Sfanta Barbara

Sfânta Barbara, arhaic Sf. Varvara, este o fecioară martiră creștină. Hagiografiile indică originea sfintei din Nicomedia (azi Izmit, Turcia). Ea se numără printre așa-numiții "Patrusprezece ajutători" invocați cu precădere în Evul Mediu drept protectori în caz de pericol. Barbara este considerată drept patroana minerilor, geologilor, arhitecților, artileriștilor, prizonierilor ș.a.
Sfânta este sărbătorită de Bisericile Ortodoxe și de Biserica Catolică la data de 4 decembrie.
Barbara a trăit în secolul al III-lea în Nicomedia (după alte surse în Heliopolis). Datorită frumuseții ei neobișnuite ea a fost ferecată de tatăl ei, Dioscorus, într-un turn. În captivitate se convertește la creștinism. Ca urmare a convertirii tânăra dispune ca sălii de baie din turn să i se adauge o a treia fereastră, semn al venerării trinității. Tatăl își condamnă fiica de îndată ce află acest motiv. Aceasta reușește să fugă și este în mod miraculos ascunsă în interiorul unei stânci. Trădată de un păstor, Barbara va fi întemnițată, bătută cu nuiele și arsă de făclii. Însuși tatăl ei îi va pune capăt zilelor, prin decapitare. De aceea Dioscorus este ucis de un trăznet. Datortă rugilor Barbarei pentru toți cei care pomenesc patimile lui Iisus și propriul ei martiriu, ea a fost considerată în Evul Mediu una din cei Patrusprezece Sfinți Ajutători.
La sfârșitul secolului al XV-lea călugărul flamand Jan de Wackerzeele a îmbogățit legenda Barbarei cu o sumedenie de descrieri a miracolelor înfăptuite de sfântă. La finele Evului Mediu Barbara devenise importantă ca patroană a muribunzilor.
 sursa